Dum. nov. 18th, 2018

SSC Farul vrea victoria în meciul cu Metaloglobus

Stadionul „Sparta” din Techirghiol va găzdui sâmbătă, de la ora 11.00, meciul dintre formaţiile SSC Farul Constanţa şi Metaloglobus Bucureşti, din etapa a şaptea a Ligii a 2-a la fotbal. După înfrângerea de la Tg. Jiu, jucătorii constănţeni vor să-şi treacă în cont cele trei puncte, duelul echipelor aflate în partea a doua a clasamentului fiind unul deschis oricărui rezultat. Vineri se va afla şi dacă se va permite accesul spectatorilor în tribune, susţinerea fanilor fiind extrem de importantă pentru jucătorii Farului.

Antrenorul Ion Barbu aşteaptă ca defensivă să nu mai comită erorile din partidele pierdute şi SSC Farul să obţină al treilea succes din actualul campionat: „Venim după un insucces, o nebunie de meci, cu multe goluri. Este o mare durere a mea. Am tot încercat să folosesc pe linia de fund mai mulţi jucători, dar se pare că nu am găsit formula cea mai bună. Dacă la goluri date suntem undeva pe podium, la goluri primite suntem la retrogradare. Dar nu numai fundaşii sunt vinovaţi. În meciul de sâmbătă nu există alt obiectiv decât victoria. Suntem obligaţi să câştigăm. Va fi un mare avantaj dacă vom juca cu spectatori”.

„Mă simţeam în formă, am avut un debut foarte bun, cu două reuşite, penalty scor, dar păcat că nu am luat măcar un punct la Târgu Jiu. Sâmbătă jucăm acasă, trebuie să câştigăm, chiar dacă vom avea un meci dificil. Pentru mine este un pas înainte. Băieţii m-au primit foarte bine, suntem un grup unit, dar trebuie să ne ajutăm mai mult în teren”, a declarat Marius Fotescu. „Pentru noi toate meciurile sunt grele în acest moment. Nu contează cine dă gol, contează să câştigăm”, a spus şi Marius Tudorică.

Programul celorlalte meciuri ale etapei – sâmbătă, ora 11.00: CS Mioveni – ACS Energeticianul, Daco-Getica Bucureşti – Chindia Târgovişte, Dacia Unirea Brăila – Pandurii Tg. Jiu, Ripensia Timişoara – CS Baloteşti, ora 12.30: UTA Arad – Academica Clinceni (în direct la Digi Sport 1 şi Telekom Sport 1); duminică, ora 11.00: Aerostar Bacău – Luceafărul Oradea, ACS Poli Timişoara – Sportul Snagov (în direct la Digi Sport 1 şi Telekom Sport 1), ora 13.00: Petrolul Ploieşti -ASU Politehnica Timişoara (în direct la Digi Sport 1 şi Telekom Sport 1); luni, ora 18.00: FC Argeş – U. Cluj (în direct la Digi Sport 1 şi Telekom Sport 1).

Clasament: 1. Clinceni 15p (golaveraj: 21-3), 2. Snagov 14p (10-2), 3. Petrolul 13p (10-2), 4. UTA 13p (10-5), 5. Mioveni 12p (12-5), 6. U. Cluj 12p (11-5), 7. FC Argeş 12p (9-4), 8. Pandurii 11p (12-8), 9. Energeticianul 10p (10-10), 10. Chindia 10p (6-6), 11. Daco-Getica 8p (9-13), 12. ASU Poli 7p (6-7), 13. SSC FARUL 6p (12-15), 14. Ripensia 5p (8-12), 15. Luceafărul 5p (6-11), 16. ACS Poli 4p (8-16), 17. Metaloglobus 4p (4-13), 18. Dacia Unirea 3p (5-16), 19. Baloteşti 2p (3-13), 20. Aerostar 1p (7-13).

sursa: Adrian Lungu (Telegrafonline.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *