Dum. nov. 18th, 2018

Sunt trist …

Sunt trist, pentru că după doi ani în care am fost obişnuiţi cu victorii, nu mai ştim să digerăm cum se cuvine o înfrângere. Sunt trist, pentru că aş fi vrut să cânt 90 de minute, dar n-am putut. Sunt trist, pentru că am simţit cum neputinţa din teren trecea uşor-uşor la suporteri. Sunt trist, pentru că ştiu că s-a muncit mult şi mi-e teamă să nu fi muncit în van. Sunt trist, pentru că de multe ori, când încercam să dau tonul, mă îneca o tuse, de care nu pot să scap de vreo 3 săptămâni. Sunt trist, pentru că unii jucători au venit la gard spunând doar “îmi pare rău”, iar alţii au spus “nu suntem pregătiţi”. Sunt trist, pentru că Nelu Barbu era trist! Sunt trist, pentru că nu găsesc, cel puţin nu în momentul ăsta, un cui de care să mă agăţ. Sunt trist, dar nu sunt descurajat! În fiecare miercuri, merg la un fotbal pe sintetic cu colegii de muncă şi câţiva prieteni. Uneori, scorul capătă proporţii, dar fiind în familie, nu contează. Şi zic mereu: Hai să ne calmăm un pic! Hai să trecem peste câteva faze, fără să iau gol. Şi totul va fi bine! Şi, culmea, de multe ori este! Aşa sper să fie şi acum. E normal ca începutul să fie greu. Normal că nu te aştepţi ca jucători care abia se cunosc să evolueze ca şi cum ar fi jucat împreună din juniorat. Nu sunt descurajat, pentru că nu am voie să dezarmez. Sunt doar trist! Dar sper ca la sfârşitul acestei săptămâni să zâmbesc din nou. Să ne urce băieţii pe garduri, să nu ne lase să respirăm! Să cântăm şi-n pauză, dacă va fi nevoie! 
Ce mult te iubesc, Farule!

ADO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *